Cat eram in scoala mi s-a tot impuiat capul cu “ce inseamna sa fii manager”, “ce inseamna, de fapt, marketing”, “pilde si invataturi din lumea manageriala de top”, si multe alte astfel de ineptii.
Da, e corect sa ti se dea definitii si sa ti se explice teoria. Trebuie sa pleci de undeva.
Problema este ca cea mai mare parte a sistemului de invatamant porneste de la minciuna. SI nu spun asta cu rautate, minciuna este un lucru foarte bun in educatie.
Incepi sa fii mintit de la o varsta foarte frageda, pentru ca inca nu ai capacitatea de a procesa adevarul. Sau cel putin asa ni se spune.
Un exemplu, ca sa ilustrez ce vreau sa spun: copiilor li se povesteste despre Mos Craciun. Sunt incurajati sa creada ca exista. O minciuna, da, dar una placuta, care aduce farmec copilariei. Si care faciliteaza mult interactiunea sociala si ne pregateste sa gandim in sistemul cauza-efect, sau fapta-rasplata.
Pe masura ce crestem si asimilam mai multe informatii, minciunile care ni se spun se schimba. Spre exemplu, ca sa nu ma indepartez prea mult de invatamant, modelele care ne sunt predate la orele de fizica nu prea au nicio legatura cu realitatea. Sunt ultra-simplificate, uneori de-a dreptul false, numai pentru a ni se prezenta concepte de baza – este cam greu sa intelegi un sistem dinamic si complex din prima, trebuie mai intai spart in elementele componente si apoi reintegrat. In scop educativ, fireste.
Despre management, cam tot ce am fost invatat in facultate este alaturea cu drumul. Nu ca ideile ar fi gresite, dar nu au nicio legatura cu realitatea de la noi. Pe plai mioritic, managerii pe care am avut placerea sa-i cunosc sunt de doua feluri: patroni si parveniti.
Patronii sunt legitimi, in opinia mea. Se lupta din rasputeri sa isi creasca firma, cu scopul declarat de a face profit. Nimic gresit aici.
Parvenitii sunt cei care nu dau doi bani pe firma in care lucreaza. Sunt manati in lupta tot de dragostea pentru bani, dar nu au viziunea sau capacitatea profesionala de a o porni pe cont propriu. Asa ca isi vand “serviciile” celui care le ofera mai mult, si stau acolo numai atata timp cat nu primesc oferte mai bune. Cunosc cazuri in care astfel de manageri au falimentat firmele care i-au angajat, fie din incompetenta fie din hotii.
Deci cum ar trebui sa fie un manager? Sa moara in slujba firmei care l-a angajat? Sa dea tot ce poate ca sa dezvolte afacerea, spre profitul actionarilor si in schimbul unui salariu baban si al beneficiilor din pachetul negociat? Sau mai bine sa-si vada de ale lui, sa speculeze bursa pe informatii privilegiate, sa faca firme capusa, sa defraudeze pe angajator?
Tocmai mi-am amintit de o anecdota, apropo de angajari. Pe un formular de aplicatie exista intrebarea “Ati fost vreodata condamnat penal?” urmata de intrebarea “De ce?”. Un candidat a raspuns “Nu” la prima, si “Pentru ca nu m-au prins” la a doua. A primit job-ul.
Eu unul nu stiu cum ar trebui sa fie un manager. Ce stiu este ca ceea ce m-au invatat la scoala nu seamana cu ce vad in jurul meu. Daca ai opinii lasa-mi un mesaj.
Pilde aici: Business minds
